O dimineață cu Meli

Nici soarele nu a răsărit însă ea deja se agită în patul meu. Da, nu doarme în culcușul special realizat pentru ea și pentru problema ei, doarme cu mine în pat. Se agită la început, plimbându-se pe păturică, smotocind puțin cearșaful. Apoi ușor ușor urcă înspre perna unde eu încă îmi odihnesc capul și începe mirosi fiecare bucațică zgomotos. Mă gândesc că e și asta o strategie..Cu cât te miros mai zgomotos cu atât tu ai să te trezești mai repede. Dar soarele dulce al dimineții nu mă poate trezi din patul moale și călduros, darămite Meli cu insistența ei deja cunoscută. Văzând totuși că strategia numărul unu nu dă roade, începe să îmi spele fața , mâinile, să îmi crănțăne părul și să scoată niște sunete pițigăiate de zici că acela este ultimul moment din scurta viață ce o duce.
Deschid ochii și casc înspre ea zgomotos ca să știe că nu sunt tocmai fericită, iar ea, ei bine ea, începe să își fluture codița în stânga și în dreapta de parcă nu mă văzuse de ani buni. Începe să sară ca un iepuraș pe pat, să se învârtă în jurul cozii mici și ascuțite și să ma lovească în joacă cu labuțele micuțe și sfrijite.

Ea e Meli, în fiecare dimineață de când a fost sfâșiată de către husky-ul uriaș. E vioaie, își dorește să trăiască și să iubească orice vietate îi arată puțină îngăduință. Mai are câte un moment de pierdere în care își amintește de ce i s-a întâmplat și plânge, se sperie și se ascunde, însă privește în jur și își revine aproape imediat.
Ea e Meli dimineața.